„Amintindu-ne, cu netrucată nostalgie, că «omenirea se desparte de trecutul ei râzând», romanul Vioricăi S. Constantinescu aşază medievalitatea pe raftul cel mai vizibil al postmodernismului. Povestea de viaţă a lui Julien Templierul va rămâne pe atât de apropiată de evul în care trăim pe cât îi permitem: o putem doar întrezări în subteranele unei naraţiuni reunind sfinţi, dar şi trubaduri, aşezând chipul lui Carol cel Mare alături de Cervantes, invocându-i pe Shakespeare, dar şi pe Chaucer, inspirându-se din cultul mariologic. Adevărul ei, tumultos, frenetic şi în acorduri de vilanelă, coboară în adevărul epocii noastre.” --Livia IACOB
„Amintindu-ne, cu netrucată nostalgie, că «omenirea se desparte de trecutul ei râzând», romanul Vioricăi S. Constantinescu aşază medievalitatea pe raftul cel mai vizibil al postmodernismului. Povestea de viaţă a lui Julien Templierul va rămâne pe atât de apropiată de evul în care trăim pe cât îi permitem: o putem doar întrezări în subteranele unei naraţiuni reunind sfinţi, dar şi trubaduri, aşezând chipul lui Carol cel Mare alături de Cervantes, invocându-i pe Shakespeare, dar şi pe Chaucer, inspirându-se din cultul mariologic. Adevărul ei, tumultos, frenetic şi în acorduri de vilanelă, coboară în adevărul epocii noastre.” --Livia IACOB