DRAGONUL 32

4.7/5 ( ratings)

Dragonul 32 chiar există. Este camuflat într-un tramvai care leagă Piața Unirii de Depoul
Alexandria. Timp de mai mulți ani, primăvară, vară, toamnă sau iarnă, eu și fiica mea, Teodora,
am călătorit cu el. Spre și dinspre școală. Uneori era liber, de cele mai multe ori era foarte plin.
”De ce se înghesuie toată lumea în tramvaiul ăsta?”, m-a întrebat într-o zi Teodora, abia ițindu-și
nasul dintre două sacoșe uriașe de rafie. A fost întrebarea de la care a început povestea. Căci m-a
făcut atentă și m-a conectat la lumea tramvaiului 32 și la ce îl făcea să fie atât de căutat.
Am observat de atunci, cu Teodora alături, că tramvaiul leaga două lumi, lumea centrului de
lumea periferiei, lumea de la poalele Mitropoliei, cu fragilele case vechi, cu stucaturi și dantele,
acum în paragină, de lumea cenușie și impersonală a blocurilor de opt etaje din cartierele-
dormitoare de la marginea orașului. Am văzut cum și oamenii din tramvai se transformau, în
funcție de direcția în care circula tramvaiul. Erau domnii în costum care mergeau la birourile din
centru, dar și gospodinele, cerșetorii și precupețele care călătoreau spre Piața Rahova. Vedeam
cum burta tramvaiului devenea ea însăși o lume colorată, gălăgioasă, interesantă, plină de
povești. Cine erau toți acești oameni? De ce se urcau zilnic în tramvai? Oare vedeau și ei ceea ce
vedeam noi zilnic pe geam?
Am început cu Teodora să practicăm un joc al imaginației. În fiecare zi, pe drum, ne imaginam
lucruri despre oamenii alături de care călătoream. Țeseam biografii fantastice. O doamnă cu fuste
colorate devenea o prințesă, un om al străzii devenea un magician, un licean subțirel era elf. Tot
așa, distrându-ne în burta tramvaiului 32, am adunat o adevărată enciclopedie de personaje. Până
într-o zi când a apărut un bătrânel simpatic, Georgică, un om al străzii care circula iarna cu
tramvaiul ca să se încălzească. L-am poreclit Firfirică, pentru că tot timpul își zornăia mărunțișul
din buzunare. Mi s-a părut că seamănă un pic cu Geppetto, tatăl lui Pinocchio. El i-a șoptit într-o
zi Teodorei să ”asculte fiara”. Era clar de-acum, Tramvaiul 32 nu era o mașinărie, ci o fiară
fantastică pe care doar cei care ascultă ore în șir țăcănitul de pe șine o pot vedea. Am tras
concluzia că era fără doar și poate un dragon.
”Unde locuiește domnul cu care am vorbit?” m-a întrebat în ziua aceea Teodora.
Copiii pun întotdeauna întrebările potrivite, dar noi, oamenii mari, nu suntem întotdeauna destul
de buni pentru a le oferi răspunsurile așteptate. Nici eu nu am fost în stare. A fost mai simplu să
inventez o poveste. O poveste în care Firfirică devenea călăuză pentru o fetiță pe care o chema
tot Teo și pe care o ajuta să stăpânească și să călărească Dragonul 32. Cu răbdare, povestea s-a
așezat și pe hârtie, apoi între copertele acestei cărți.
Dragonul 32 este o poveste și o călătorie. Este invitația mea de a fi atenți la lumea din jur, de a
deschide ochii spre minunile care se ascund la tot pasul. Nu e nevoie să călătoriți jumătate de
lume pentru a vedea palate, piramide, uriași sau dinozauri. Toate acestea pot fi văzute și din
burta unui tramvai banal, care călătorește de la Piața Unirii la Depoul Alexandria. Trebuie să
aveți doar ochii și mintea larg deschise și, desigur, inimi de cavaler.
Cling-cling-cling, nu mai stați pe gânduri și poftiți în Dragonul 32!